Text argumentativ despre caracter

Text argumentativ despre caracter pornind de la afirmatia lui Titu Maiorescu: “caracterul ii da omului libertatea interioara”.

Viata nu poate continua la cel mai inalt nivel daca individul traieste o viata doar cu degetele in soare si cu sufletul in umbra. Oricat de stralucit ar putea arata individul, acesta nu ar putea tinde catre libertatea sa interioara fara a dobandi un caracter potrivit acestei vieti.

In primul rand, caracterul duce la formarea individului, spre maturitate. Un exemplu in acest sens il constituie aventura lui Harap-Alb in drumul sau spre maturitate (momentul cand le ajuta pe albine si furnici, sau atunci cand isi respecta cuvantul fata de span).

In al doilea rand, caracterul nu trebuie ucis sau sau metamorfozat, pentru ca omul sa-si gaseasca in sfarsit eul, sa-si deschida aripile sufletului. Un exemplu in acest sens il constituie trairea interioara a personajului principal din “Moara cu noroc”, a carui libertate este macinata de ganduri ce oscileaza intre avere si cinste.

In concluzie, potrivit afirmatie “caracterul ii da omului libertatea interioara”, caracterul ar trebuie valorificat. Iar libertatea valoreaza mai mult decat un sac cu bani.

Posted in Jurnal | Leave a comment

Paradox

Se lasa frigul,
Pe strazi si-n case,
Cand amortit mi-e trupul,
Pana-n oase.

Incerc sa strig
acum,
Cand ma simt murind,
Dar mi-e frig.

Ma lasa
pan’ si glasul,
Si nu-i nimeni,
Simt ca-mi suna ceasul.

Si totusi,
La capatul vietii,
Aud cum plange
in haosul imensitatii…
Plange trecutul peste mine.

Din nou,
Gandesc ca esti frumoasa,
Enigmatica si sfioasa,
Dar lasa…
Sunt lucruri din trecut.

Draga mea,
Iata,
A mai cazut o stea,
Te rog iarta,
Caci ma sfarsesc…
In lipsa ta.

Posted in Poezie | Tagged | Leave a comment

Cantec de lauda

Din vălul nopţii,
Cand mare-i bucuria, rup o stea:
Incep a-i desface cojocul când strălucea,
Dar pentru tine, maica mea,
O cioplesc cu frumuseţea,
Şi cu chipul tău de catifea.

Ti-am trimis acest trofeu pe-ascuns,
Dar simt că se pierde în neajuns.
Îţi mai culeg şi-un soare,
O floare, o pasăre, vin calare,
Toate pentru o-mpărăţie mare.

Şi chem privighetori să-ţi cânte
Laude şi versurile-mi mărunte,
Albinele să vie cu mierea lor cu tot,
Să te scalde-n ea…de pot.

Pentru tine, maica mea,
Oricât de mare ar fi cerul şi lumea asta,
N-am să pot găsi în veci,
Bratul sa cuprinda cuvantul tau de veci,
Decât o raza imbracata in versul de vecie,
Si inclinata tie.

La mulţi ani cu această zi,
Pentru care tu mereu vei fi,
Şi-acum ca-ntâia oară,
Cântecul îngramadit pe-o singură vioară.

(8 martie 2012)

Posted in Poezie | 1 Comment

Indiferenta aruncata in urma

Uneori viata e atat de cruda si imprevizibila pentru majoritatea dintre noi, inturcat ajunge sa ne controleaze evolutia asemenea unui regizor, si care, la randul nostru, actionam imediat ca niste marionete. Si chiar ne zbatem sa supravietuim (macar o zi, daca nu o viata) cand stim ca suntem captivi in ea, iar singura noastra iesire fiind cel de langa noi. Iar ceea ce incerc sa va spun acum, este ca viata a devenit un chin insuportabil de cand prea multi au trecut cu sufletul in umbra si degetele in soare. Pana si ochii par sa li se stinga, iar mainile, de asemenea, par sa le fie si ele incurcate in drumul acestei vieti.
Nu ma raportez neaparat la mine, ca as avea nevoie de ajutorul celui de langa mine, ci indrept atentia catre cei care intr-adevar au nevoie de ajutor. Si va intreb, acum pe bune. Ati intins vreodata mana celui aflat in dreapta voastra? Dar din stanga? Adevarat vorbind. Tu, cititorule, care acum imi citesti aceste randuri, ai privit vreodata peste umarul tau, dreapta, sau stanga ta? Probabil ca esti prea ocupat cu tine insuti. Iar indiferenta pe care o lasi in urma ta pare sa nu se stinga (si arde), fapt pentru care tu distrugi vietile cu ea.
Am invatat ca indiferenta distruge vieti ce nu ar merita o asemenea soarta. Aici ma refer in sensul figurat al cuvantului, sau chiar la propriu, daca vrei. Pot sa vad acum lacrimile din ochii tai, dar nu pentru ceea ce am spus mai sus, ci pentru ca personalitatea ta s-a dus. Cu alte cuvinte, versi lacrimi si faci plecaciuni peste o stea care isi poate purta singura de griji cand e noapte, cand e zi. Pastreaza-ti lacrimile pentru mai tarziu, o sa-ti trebuiasca.
Asadar, adevarul este ca atunci cand o stea se stinge, un milion de oameni imediat ar plange. Iar daca un milion de flamanzi ar muri in ziua de maine, exista sansa ca nimeni sa nu-i jeleasca. Si toate astea se intampla cand tu esti prea ocupat cu tine insuti. Ce mai spui acum?

Posted in Jurnal | 1 Comment

Echilibrul dintre barbat si femeie

Nenorociţi, haini, tâlhari, dihănii,
Hrănesc pământul cu blesteme ori mătănii,
Unii învârtesc securea, alţii biciuesc orbeşte,
Cu mugete fierbinţi şi venin pe deşte.

Cu sufletul cioplit din ură şi minciună,
Călăresc în lume cu biciul în mână,
I-auzi bătând în moale, acolo unde doare,
Îi vezi spălând cămeşile pătate şi umbrele murdare.

Au bătături în palme şi-ţi trecuţi prin sudoare,
Se mai clătesc uneori pe tălpi, de duhoare,
Beau sânge şi rup cu sufletu’ nesătul,
Femeia, pe care o călăresc la Dracul.

Ea stă pe genunchi, dârdâie de frică, şi-ndură,
Focul arzător ce demonii îl scuipă din gură,
Biciul ascuţit, dar şi săgeţile fierbinţi,
De se ciocnesc de urletul şi durerea dintre dinţi.

Cresc, în suflet, neatinse de pleoapa sfintelor lumini,
Rădăcini din care ies ciorchini de spini,
Ce-i otrăvesc, incontrolabil, rănile cu frică,
Pentru care vă propun o nouă tactică.

Aduceţi pace acasă, cât şi în lume,
Şi să desfacem, cat mai putem, dragostea în lume,
Şi să v-aduceţi aminte cât de important e,
Echilibrul dintre bărbat şi femeie.

Posted in Poezie | Leave a comment

Civilizatia salbatica

Lupii,
Se imbulzesc turmentati, ca vitele,
Si scaldati in sange, fugaresc matele,
Ei sfasie chiar si praful de pe maturi,
Iar cu urletul tin oile si caprele-n haturi.

Soarecii,
Se aud cum chitaie ziua-ntreaga,
Ingrijesc cadavrele suferinde la gramada,
Tot ei otravesc si paginile din carte,
Si au chei pe toate usile incuiate.

Maimutele,
Salta pe magar, calare pe spinare,
Si-l calaresc, il trec prin sudoare,
Si-i arunca cu scuipat in ochi, pun sare pe rana.
Stiu doar sa calareasca, sa traga de blana.

Lupi, soareci si maimute,
Sug acum la tate.

Posted in Poezie | Leave a comment

Necazul din viata.

Nu mai e niciun munte pe care sa nu-l pot urca,
Nu mai e nimic pe care sa nu ma pot aseza,
De la vorba unora, pana la rahaturile altora,
Imi amintesc si acum, cum alergau dupa fundul meu,
Imi amintesc cum iesea fum,
Ieseau scantei cand latrau javrele in drum,
Am suportat toate astea, inca le mai suport si acum,
Mi-au ajuns, cred ca e momentul sa le fac scrum.
Nu mai am absolut nimic de ascuns,
Am ascuns zece ani viata care mi-a ajuns,
Am zis ca nimeni nu trebuie sa le stie,
Si-mi amintesc cum am incercat sa pun toata mizeria pe hartie,
Eram mai novice pe atunci, acum scriu poezie,
Si caut medicamentul pentru toata galagia inca din copilarie.
Am tot suferit si plans aceasta agonie;
Stiu ca majoritatea dintre voi nu pot simti aceasta melancolie,
Iar pentru asta trebuie sa fi trait sentimentul
Pentru a putea simti, pentru a-mi asculta urletul.
Chiar si actualmente sunt victima zdruncinarii morale,
Ca si cum o intreaga bomba atomica imi explodeaza drept in cale,
Simt cum tot ce ating se sfarma, ramane fara viata,
Cum totul se stinge sub privirile-mi incurcate-n ceata,
Si e atata ceata ca nu pot sa ies in fata,
Si am mainile reci ca de gheata,
Doar sufletu-mi mai arde drumul meu in viata.
Ma uit in jurul meu, uimit peste masura sa constat
Ca viata celorlalti oameni isi urmeaza in continuare cursul ei
Fara sa-i pese de nenorocirea mea,
Dar trupul meu, cazand prada zdruncinarii morale,
Nu e in stare de niciun fel de miscare.
Ma simt si mai inghetat cand ma gandesc ce alt necaz
S-a coborat asupra mea, luandu-ma din extaz
Ma simt de parca sunt doar eu pe lume,
De cand tata’meu a renuntat la glume,
La casnicie, ba la mine chiar,
Doar pentru a ramane in continuare un hoinar,
Dar totusi doare, au trecut ani si nici o scrisoare,
Imi amintesc prea bine de clipele cand nu-i pasa,
De clipele cand dadea in maica-mea,
Mai si spunea ca e mandru de viata mea,
Si nici nu-mi amintesc sa-mi fi spus vreodata ca ma iubeste,
As fi vrut sa o aud si pe asta…acum imi lipseste.
Acum stau singur, bajbaiesc prin casa si vorbesc la pereti,
Iar afara pustiul e amortit si gol, Luna trage cu sageti.
Ma trezesc uneori si as fi vrut sa spun ca e doar un vis,
Dar e aproape imposibil, intrucat coarda s-a intins,
Iar de mi te vei intoarce, pe vremea asta, vreodata,
Singurul meu mesaj pentru tine poate fi,
Ca nu-mi esti tata!
Cui sa-i mai pese de nenorocirea mea, daca lui nici atat?! cui?

Posted in Jurnal | 7 Comments

Negru framantat

Se coboara ziua, urca noaptea taciturn,
Chipurile dau goana dupa vise si imi spun
Cum tot glasul se reduce la tacere.
Intunericul e trist si gol; ma apasa o durere.

Padurile de brad acum fumega,
Slabite sunt si vacile, pamantu-l rumega,
Cateii nu mai latra, se feresc in gropi,
De pustiul amortit si negrii stropi.

Pe bolta cerului nocturn, cuprinsa si ea de spaima,
Iata! se imbulzesc cetele de nori, ce cheama,
Firele aurii, ultimile ramase, la spanzuratoare.
Luna-n urma zace fara vraja, fara a sa culoare.
Pare ca se stinge, doar culoarea i se stinge,
Iar ochii sai intunecati se aprind,
In drumul meu din viata, solitar fiind.

Iata cum, intunericul e trist si gol; ma apasa o durere.
Tot glasul se reduce la tecere,
Chipurile dau goana dupa vise si imi spun:
Se coboara ziua, urca noaptea taciturn.

Posted in Poezie | Leave a comment

Educatie – text argumentativ

Educatia este activitate sociala cu caracter fundamental de transmitere a experientei de viata, a culturii catre generatii tinere, de influentare sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice. “Educatia este imblanzirea unei flacari, nu umplerea unui vas” potrivit afirmatiei lui Socrate.
In primul rand, educatia este orientata predominant spre pregatirea pentru viata si care il formeaza pe om. Johann Amos Comenius, in lucrarea sa „Didactica magna”, considera ca la nastere, natura inzestreaza copilul numai cu „semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii”, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor „seminte”, si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decat daca este educat”.
In al doilea si ultimul rand, urmareste dezvoltarea unor calitati umane si explorarea orizonturilor. De pilda, omul a adoptat fata de mediu o atitudine activa, transformandu-l cu ajutorul uneltelor pe care le confectioneaza. Astfel apare atitudinea activa a omului fata de propria sa dezvoltare, simtul de raspundere pentru generatia viitoare, exprimat prin grija adultilor de a transmite celor tineri experienta de confectionare si utilizare a uneltelor in vederea formarii lor ca forta de muncă. Intre munca si educatie s-a stabilit astfel un raport de interconditionare, raport care se află la baza perfectionarii uneltelor de munca.
Asadar, activitatea educationala este dinamică si flexibila in acelasi timp, iar educatia stimulează idealul fiintei umane exprimat prin „a fi si a deveni”.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Educatie

http://dexonline.ro

Posted in Jurnal | Leave a comment

Oare de ce?

Astazi voi incerca sa va vorbesc despre oamenii care se pricep, cum nu se poate mai bine pentru altii, sa plagieze. Cu alte cuvinte, pe un limbaj pe care sa-l intelegeti si voi, vreau sa va zic ca ma scoate din minti “cioata” care “digera” lucrarile altora, folosind-o in scopuri personale. E de-a dreptul enervant, cel putin pentru mine. Dar cel mai enervant e momentul acela, stiti si voi, cand fara nici un efort, printr-un simplu copy+paste, primeste toate laudele. Iar tu care muncesti de ajungi la Dracul, primesti doar un bici arzator pe spate pe care obligat-fortat trebuie sa-l suporti. In sens metaforic vorbind.
Poate ca te intrebi uneori de ce ei au atatea, iar tu nu. Poate ca te intrebi cum de au ajuns atat de sus, ca pantofii sa luceasca, iar tu inca lupti sa treci peste rapi si gropi adanci pentru a ajunge la inaltime. Si ai tot timpul in fata ta un munte pe care incerci sa-l urci, dar simti ca nu se mai sfarseste. Iar pe urmele tale se apropie cu pasi repezi, cu viteza unui cal in galop, “cioatele” care vor lupta tot timpul sa te depaseasca. Si atunci se naste intrebarea pe care o vei purta tot timpul cu tine pana sa ajungi in varf: “De ce el?”
Adevarul e ca vor fi tot timpul “cioate” aruncate in drumul tau de care te vei impiedica. Cazi, te ridici. Cazi din nou si iar te ridici. Dar continui sa lupti pentru a arata cine esti cu adevarat. Si, cum am mai spus, va fi tot timpul cineva care sa imbrace adevarul.
In ciuda tuturor acestor fapte, n-ai decat sa te impaci cu ideea ca poti fi aruncat oricand in umbra soarelui. Poti fi oricand cel devorat de bestiile astea. Iar gandul poate fi insuportabil, chiar si pentru mine.

Posted in Jurnal | Leave a comment